I.2. Migraţia popoarelor

  07:00    

3000-1200 Î.HR.



În vreme ce o civilizaţie urbană lua naştere în Orientul Apropiat, o migraţie în masă începea în Asia. În unele cazuri, aceasta a continuat timp de un mileniu, mai mult chiar decât migraţiile din Antichitatea târzie. În mileniul al treilea î.Hr., popoarele semite din sud şi cele indo-europene din nord au migrat către Mesopotamia. La începutul primului mileniu î.Hr., venirea popoarelor mari şi a celor de navigatori şi călăreţi a trezit o mare îngrijorare în rândul băştinaşilor.

În mileniul al treilea î.Hr., drept consecinţă a venirii triburilor semite şi indo-europene în Orientul Apropiat, a avut loc o deplasare a polilor de putere.

Triburile semite au venit din Arabia în valuri succesive, stabilindu-se în „Semiluna fertilă", regiune extrem de importantă care se întinde din Mesopotamia, de-a lungul coastelor de est ale Mării Mediterane, până în Egipt. Prin 2400 î.Hr., akkadienii semiţi au cucerit oraşele-stat sumeriene şi au format un imperiu. Canaaneenii s-au aşezat în Palestina şi au fondat oraşe-stat, la fel cum au făcut şi amoriţii în Siria. Amoriţii au înfiinţat prima dinastie a Babilonului şi au domnit peste vechiul Imperiu Babilonian. În sec. XIII î.Hr., şi-au făcut apariţia arameenii, strămoşii semiţi ai evreilor. Ei i-au învins pe asirieni în Siria şi Palestina (sub domniile lui David şi Solomon, de exemplu) şi şi-au mărit astfel influenţa în Mesopotamia după 1100 î.Hr. Caldeenii aramaici i-au învins definitiv pe asirieni şi au format Regatul Neo-babilonian (625-539 î.Hr.).

În paralel cu migraţia popoarelor semite, triburi indo-europene de origine iraniană au trecut munţii Caucaz (1) şi au ajuns în Mesopotamia, începând cu invazia guţilor în 2150 î.Hr., care a dus la destrămarea Imperiului Akkadian. Huriţii alcătuiau aristocraţia din Regatul Mitanni (sec. XVI-XIV î.Hr.), care a fost în cele din urmă cucerit de hitiţi, un trib indo-european care s-a stabilit în Asia Mică la începutul mileniului al doilea î.Hr. Kasiţii, care veniseră din Iran, au dominat Mesopotamia aproximativ între anii 1530-1160 î.Hr.

Diferitele „populaţii" sau „triburi" nu au fost niciodată bine definite sau individualizate. Se presupune de exemplu că poporul Hicsos, care a invadat Egiptul în anul 1650 î.Hr., era alcătuit atât din populaţii semite, cât şi din huriţi de origine indo-europeană. Însă până şi distincţia între „semit" şi „indo-european" se bazează pe scrierea şi limbile folosite de aceste grupuri şi oferă puţine detalii despre structura lor etnică sau despre originile geografice exacte ale triburilor. Perşii şi mezii nu au venit cu primul val de migratori, ci ulterior, în sec. II î.Hr.

Istoria patriarhului biblic Avraam

Istoria lui Avraam (Geneza cap. 11, v. 10- cap. 25, v. 11) descrie migraţia nomazilor aramaici. În a doua jumătate a mileniului al doilea î.Hr., Avraam a împlinit voinţa Domnului şi şi-a condus tribul din Mesopotamia în Palestina, stabilindu-se în ciuda opunerii localnicilor. În versiune islamică tradiţională, el i-ar fi călăuzit spre Mecca, unde a ridicat Kaaba şi a înfiinţat tradiţia pelerinajului.

Popoarele mării şi popoarele ecvestre

La începutul sec. XII î.Hr., regiunea de est a Mediteranei a trecut prin schimbări profunde. Nici marile civilizaţii, precum Imperiul Hitit, nici micenienii, minoienii sau canaaneenii nu au putut înfrunta noul popor de navigatori şi călăreţi.

Termenul de „popoare ale mării" (4), prezent în documente egiptene şi hitite începând cu 1300 î.Hr., se referă la mai multe triburi diferite, cu origini controversate şi în prezent. S-au emis ipoteze conform cărora ei ar fi sosit din Iliria (Croaţia şi Slovenia de astăzi), din Asia Mică sau din zona Mării Egee.

Popoarele mării au semănat frica printre triburile sedentare, care se ocupau cu negoţul, până când s-au stabilit şi ei pe un teritoriu, la fel ca şi filistenii. Aceştia din urmă au cucerit zona de coastă a Palestinei şi Siria, distrugând oraşele-stat canaaneene. Acest lucru a înlesnit preluarea controlului zonei de către evrei.

Migraţia grecilor, a tracilor, frigienilor şi lidienilor s-a asemănat cu cea a popoarelor mării. Grecii au pornit din Balcani, invadând teritoriul Greciei de azi şi distrugând civilizaţia miceniană şi pe cea minoică (3). Imperiul Hitit a căzut şi el sub presiunea popoarelor mării. Tracii, frigienii şi lidienii au pătruns în Asia Mică dinspre nord, în vreme ce grecii şi alţi navigatori au atins doar coastele acesteia. Etruscii par să se tragă şi ei dintr-un trib de navigatori, conform Eneidei, în care se povesteşte şi despre fondarea Romei.

Principalele triburi de războinici călăreţi din această perioadă sunt cimerienii şi sciţii (5), de origine indo-europeană, care au ieşit din stepele eurasiatice, ajungând la sud până în Asia Mică şi Iran, iar la vest până în Germania şi Italia de astăzi. Alungaţi de sciţi, cimerienii s-au aliat cu asirienii şi au distrus Regatul Urartu. Au fost apoi împinşi în Asia Mică, unde i-au învins pe frigieni, fiind înfrânţi la rândul lor de lidieni. Până în jurul anului 100 î.Hr., sciţii au controlat zona Ucrainei de astăzi, însă au fost asimilaţi ulterior de populaţii nomade de călăreţi, precum sarmaţii (6).

 Legenda Atlantidei 

 Unii cercetători au stabilit conexiuni între legenda Atlantidei şi invazia „popoarelor mării". Potrivit acestei teorii, o catastrofă naturală de proporţii ar fi declanşat migraţia triburilor. În prezent, arheologii presupun că epicentrul acelui dezastru ar fi fost insula Santorini (Thera), din Marea Egee. În sec. XVII î.Hr., o erupţie vulcanică a scufundat o parte considerabilă a insulei în mare. Cutremurele care au avut loc la fundul mării şi căderile de cenuşă au afectat întreaga regiune şi i-ar fi putut determina pe localnici să plece într-o migraţie masivă.